Indicatori de specificitate
ai profesiunii de pilot în aviaţia civilă
Dr. Virgil Baloescu, medic primar neuro-psihiatru,
Psiholog Marian Popa,
Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială
Analiza specificului activităţii de pilotaj a aeronavelor conduce la încadrarea piloţilor profesionişti în categoria „operatorilor de sistem”. Este vorba, în acest caz, de sisteme tehnice cu componentă umană în bucla de comandă şi control. Caracteristicile acestui tip de sistem decurg din existenţa unei relaţii specifice om-maşină-mediu şi nu se întâlneşte doar în mediul aeronautic. În linii generale şi celelalte activităţi din domeniul transporturilor (auto, navale, căi ferate) dar şi din mediul industrial (sălile de comandă ale instalaţiilor complexe) prezintă aceleaşi caracteristici de sistem.
În ciuda similitudinilor principale, există diferenţe majore între activitatea de pilotaj şi operatorii de sistem din celelalte domenii profesionale citate. Aceste diferenţe pot fi analizate dintr-o dublă perspectivă:
- particularităţile fiecărei componente a sistemului
- particularităţi globale de sistem.
A. Specificul componentelor de zbor.
A.1. Tehnica de aviaţie.
Deşi tehnica de aviaţie se înscrie pe o plajă largă de complexitate, nivelul ei tehnologic este recunoscut ca fiind în general deosebit de ridicat. În ceea ce priveşte aeronavele moderne de transport, acest nivel se plasează chiar în avangarda tehnologică. Interfaţa om-maşină este în prezent tot mai mult proiectată pe baza utilizării noilor tehnologi informatice. Acest fapt a determinat instituirea unui concept de pilotaj fundamental nou, definit ca „pilotaj asistat de calculator”. Numeroasele studii care i-au fost consacrate subliniază faptul că automatizarea postului de pilotaj a însemnat deplasarea centrului de greutate al solicitării profesionale de la controlul direct la controlul mediat tehnologic, în care ponderea proceselor intelectuale s-a amplificat foarte mult. Acest fapt atrage nu doar costuri foarte ridicate dar şi exigenţe aparte cu privire la factorul uman.
A.2. Mediul de zbor.
Spre deosebire de celelalte activităţi citate la început pentru similitudinea sistematică cu aviaţia, zborul se desfăşoară în condiţii de mediu cu totul speciale. Desprinderea de sol este echivalentă cu intrarea într-un mediu impropriu vieţii, din cauza condiţiilor specifice de altitudine: presiune scăzută, aport deficitar de oxigen, temperaturi extrem de joase. Este adevărat, aceste „ameninţări” potenţiale sunt contracarate prin mijloace de protecţie de care beneficiază, în egală măsură echipajul şi pasagerii. Totuşi, într-o situaţie de avarie (depresurizare, defecţiuni tehnice, incendiu, condiţii meteo grele, etc.) în timp ce pasagerii trebuie doar să supravieţuiască, echipajul trebuie să rămână în stare de capacitate fizică şi psihică pentru controlul situaţiei. De aici decurg în primul rând exigenţe speciale cu privire la parametrii de sănătate dar şi referitoare la profilul psihoaptitudinal al personalului navigant. Standardele de sănătate cărora trebuie să le facă faţă personalul aeronavigant sunt deosebit de severe iar restricţiile impuse reprezintă o solicitare suplimentară faţă de solicitările profesionale curente.
În altă ordine de idei, se cuvine semnalată şi influenţa variabilelor climatice de mediu, care în formele lor externe, pot amplifica extrem de mult complexitatea sarcinilor de pilotaj.
A.3. Factorul uman.
Am lăsat la urmă analiza factorului uman nu pentru că ar fi de o importanţă mai redusă ci pentru că la acest nivel se răsfrâng particularităţile subsistemelor deja prezentate. Efectul lor asupra îndeplinirii atribuţiunilor profesionale specifice se manifestă două categorii de exigenţe:
(i) exigenţe de natură aptitudinală, fizică şi psihică;
(ii) (ii) exigenţe de instruire şi formare profesională.
Resursele fizice şi psihice necesare exercitării normale a activităţii de pilotaj fac obiectul evaluării unor instituţii specializate în medicină şi psihologia aeronautică, ale căror standarde sunt deosebit de exigente. Este suficient să precizăm aici faptul că în procesul de selecţie avizul pozitiv nu este obţinut decât de aproximativ 25-30% din candidaţii prezentaţi.
În ceea ce priveşte formarea şi instruirea personalului navigant, aceasta se remarcă prin nivel şi prin polivalenţă. Complexitatea tehnică impune o programă de instruire apropiată de nivel ingineresc. De altfel, durata studiilor pentru brevetarea ca pilot profesionist este de 4 ani, efectuaţi în Institute de Aviaţie. Pregătirea unui pilot este, în acelaşi timp, polivalentă. El este nevoit să stăpânească cunoştinţe din domenii variate, acoperite de discipline de factură tehnică, aerodinamică şi navigaţie aeriană, informatică, meteorologie, cunoştinţe din domeniul factorilor umani, limba engleză ca limbă profesională, etc.
Pentru a avea o imagine sintetică şi edificatoare asupra complexităţii şi costurilor formării profesionale a unui pilot, este suficient să precizăm că pentru atingerea calificării de pilot comandant pe un avion de linie, sunt necesari aproximativ 10 ani.
B. Particularităţi globale de sistem.
Într-o lucrare prestigioasă cu privire la tehnologiile care prezintă un risc ridicat, apărută la începutul deceniului nouă, autorul american Ch. Perrow, cita aviaţia printre cele mai complexe domenii de activitate. Criteriile sale de analiză, rămase clasice, sunt următoarele două: numărul de interacţiuni specifice funcţionării sistemului şi neliniaritatea relaţiilor dintre părţile componente ale sistemului. Din aceste puncte de vedere, aviaţia nu este egalată decât de centralele nucleare şi de sistemele militare de alertă timpurie împotriva unui atac nuclear sau de misiunile spaţiale.
Toate analizele dedicate domeniului aeronautic subliniază valorile materiale şi umane extrem de ridicate angajate în desfăşurarea activităţii de zbor. Alături de aceasta, dinamica ridicată, uneori la limita extremă a posibilităţilor umane de control, reprezintă o caracteristică greu de întâlnit în alte profesii. Despre piloţi se spune că reprezintă singurii oameni care iau decizii de zeci de milioane de dolari în intervale de timp de ordinul fracţiunilor de secundă.
În fine, aviaţia reprezintă un domeniu de activitate care angajează în cel mai înalt grad interesul social şi naţional. De aici decurge şi sensibilitatea deosebită a opiniei publice cu privire la problematica aviaţiei şi securitatea zborului. Dar tot de aici decurge în mod legitim şi percepţia ridicată pe care o au piloţii şi ceilalţi membrii ai echipajelor cu privire la propriul statut socio-profesional.
Consideraţiile expuse mai sus nu se doresc a fi o apologie a unei profesii în dauna altora. Autorii au dorit numai să sublinieze specificul profesional în care îşi desfăşoară activitatea personalul aeronavigant, specific care atrage un număr mare de servituţi şi responsabilităţi şi care, în mod normal, trebuie să atragă şi o recunoaştere corespunzătoare.
17 aprilie 1995. Dr. Virgil Baloescu, medic primar neuro-psihiatru,
Psiholog; Marian Popa,
Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială